TOP-RO - Top siteuri din Romania Altele Bloguri, Bloggeri si Cititori top 90

Pages

sâmbătă, 13 iulie 2013

Internetul şi puterea acestuia

     Un prieten m-a rugat să fac un articol despre internet şi cu ce ne poate ajuta acesta sau ce dezavantaje are. Despre secolul XX se spune pe drept cuvânt că a aparţinut tehnologizării culminând în ultimii ani cu informatizare şi dezvoltarea ciberneticii prin produsele finite, calculatoarele, despre secolul viitor se spune că va fi al comunicaţiilor. Dacă la început au fost semnalele morse, telegraful apoi telefonul care a revoluţionat comunicaţiile lucrurile au evoluat puternic la sfârşitul acestui secol culminând în zilele noastre cu un nou şi puternic concept numit Internet.

    Termenul Internet provine din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea. Internetul după cum ştiţi şi dumneavoastră a devenit principala sursă de informaţie. Internetul ne ajuta să cunoaştem grupuri de persoane să ne facem prieteni care contribuie la formarea unei mici comunităţi, o comunitate de prieteni care se ajută între ei de câte ori este şi va fi nevoie.
    Internetul ne ajută foarte mult, nu mai trebuie să mergem la cinematograf să vedem un film recent apărut, putem vorbi cu prietenii din altă ţară, putem să ne vedem părinţii în cazul în care sunt plecaţi în străinătate şi multe altele. Dar internetul are şi multe dezavantaje cum ar fi: pot avea inocentele împărtăşiri de secrete de către minorii care îşi caută prietenii în zone obscure de chat din internet, securitatea informaţiei pe care o transmitem navigând pe Internet furnizam date care pot să ajungă în locuri nedorite, virus informatic, degradarea relaţiilor cu familia.
    Accesul la internet este permis oricui, indiferent de vârstă, indiferent de pricepere și experiență în domeniul informatic. Astfel, oricine poate intra pe internet, însă și oricine poate dăuna internetului, în diferite moduri. Internetul este de cele mai multe ori poluat de următoarele categorii de persoane: copii/tineri nu foarte inteligenți care publică informații false sau stupide, adulți care nu prea înțeleg cum funcționează internetul, persoane de rea-credință care încearcă să prostească, să manipuleze, prin publicarea de informații false, neadevărate, minciuni, prin țepe economice și în alte moduri.

     Calitatea și veridicitatea informaţiilor de pe internet este nesigură. Oricine are acces la internet, oricine poate posta informații pe internet, poate spune neadevăruri, poate dezinforma, sau poate minți pe internet. Astfel, utilizatorii de bună credință se confruntă cu problema selectării informației de bună calitate, dintr-un ocean de informații amestecate. Acest lucru consumă timp, iar foarte mulți oameni, din cauza unei educații precare în acest domeniu, nu înțeleg cum funcționează lumea, internetul, și nu sunt în stare să distingă între adevăr și minciună. Astfel, vor lua de bune toate informațiile pe care le vor găsi pe internet, și în loc să se informeze, se vor dezinforma, și vor fi în eroare. Faptul că găsiți o informație pe un site de știri, sau pe un ziar online, nu vă garantează corectitudinea și calitatea informației. Există siteuri pentru care lucrează oameni competenți și de bună credință, dar există și siteuri pentru care lucrează incompetenți, corupți, mincinoși, manipulatori, oameni de rea credință, nepricepuți ş.a. Trebuie să învățați să distingeți între informațiile de bună calitate și informaţiile de proastă calitate, în funcție de unde sunt găsite informațiile pe internet, și cine le-a postat, trebuie analizat un pic întreg contextul informaţiilor căutate respectiv găsite.  

     Foarte important de asemenea este faptul că INTERNETUL CREEAZĂ DEPENDENȚĂ! Fie pentru jocuri, socializare, gen facebook sau alte activități online. Site-urile de socializare facebook, twitter, hi5 etc. îți ” droghează” creierul și îți creează iluzia că ești cineva dacă ai mulți prieteni virtuali/multe like-uri pe facebook ş.a. Acest accent pus pe cantitate, nu și pe calitate dăunează unei vieți normale, contează mai mult calitatea celor cu care te înconjori decît cantitatea/numărul lor.
    După cele menţionate mai sus, aveţi grijă cum îl folosiţi şi în ce scop vă folosiţi de internet şi de puterea acestuia, pentru că nu întotdeauna ne poate ajuta.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu